
În primul semestru din 2026, turismul a scăzut cu -6,8% la sosirile românilor în structurile de cazare clasificate
► Conform INS, În luna iunie din 2026 au fost cu – 5,3% mai puțini turiști români decât în iunie 2025 ► Scădere de -4,1%

► Conform INS, În luna iunie din 2026 au fost cu – 5,3% mai puțini turiști români decât în iunie 2025 ► Scădere de -4,1%

Restaurantul Rare Garden, situat pe Strada Tunari nr. 34, București, anunță lansarea proiectului „Dobrogea în Farfurie”, o experiență gastronomică și culturală care aduce în prim-plan

Carpat Inn și povestea unei escapade la poalele Bucegilor Sunt destinații în care ajungi pentru că ai nevoie de o vacanță. Și sunt locuri în

Asociația Jurnaliștilor Profesioniști de Turism – TRAVEL PRO organizează, în perioada 13-17 iulie 2026, un press trip în stațiunea Azuga, la care participă 13 jurnaliști

“Intre linistea lacului, eleganta muntelui si autenticitatea locului, una dintre cele mai seducatoare destinatii din Bistrita-Nasaud isi contureaza tot mai clar identitatea”. Exista destinatii care

Jurnaliști și creatori de conținut din București, Constanța și Timișoara, membri ai Asociației TRAVEL PRO, promovează destinația Colibița Zece jurnaliști și creatori de conținut din

Comunitatea Știință & Tehnică transformă Parcul Crângași într-un loc în care spațiul, inteligența artificială, robotica, genomica și imaginația se întâlnesc timp de două zile București,

O destinație pe care credeai că o cunoști Sunt locuri despre care ai impresia că știi deja totul. Le-ai văzut în fotografii, le-ai auzit în

► IRI Travel și Grifid Hotels consolidează parteneriatul premium pe litoralul bulgăresc ► Rezervările pentru hotelurile premium din Bulgaria au crescut cu peste 30% față

Există locuri în Europa care scapă rutelor turistice consacrate, păstrând intactă esența lor. Estul Serbiei este unul dintre ele — o regiune unde Dunărea își